EVENIMENTE - NOUTATI

 

 

 

STANDUL ROMANIEI LA DIGITAL WINE COMMUNICATION CONFERENCE, PLOVDIV

 

După cum am povestit aici, la sfârșitul lunii octombrie, a avut loc cea de-a opta ediție a evenimentului DWCC (Digital Wine Communication Conference), în Plovdiv, Bulgaria. Ce a diferit la această ediție, printre altele, a fost participarea în premieră a producătorilor români la expoziția internațională de vinuri a conferinței.

 

 

Prin Asociația de Promovare a Vinului românesc, producători precum SERVE, Davino, Alira, Casa de Vinuri Cotnari, Vinarte, Corcova Roy & Dâmboviceanu, Crama Gîrboiu și Crama Oprișor au fost prezenți în sala de expoziție în “cel mai animat stand al serii” numit așa de către vizitatori. După eveniment, Marina Karakonova, jurnalist de vinuri, mi-a scris: “Dragă Alex, Mă bucur că ne-am întâlnit și mai ales, că standul vostru arăta cel mai bine dintre toate.”. Ceea ce nu a făcut decât să mă încânte și mai tare.

 

 

Printre persoanele influente din industrie care au degustat și apreciat vinurile românești, îi menționez pe Jim Budd (jurnalist de vinuri si blogger internațional), Wink Lorch (scriitor de vinuri, editor Decanter și blogger internațional), Robert McIntosh (co-creator ThirstForWine si co-organizator DWCC), Aggie Mao (blogger de vin din China și reprezentant de importuri), Daniel Primack (blogger din UK și comerciant de vinuri), Brett Jones (blogger de vin citit internațional, stabilit în UK, editor Decanter) și mulți alții.

 

Tematica expoziției a fost „The Blend” (ro: Asamblajul), iar vinurile românești care s-au remarcat au fost:

 

* Epicentrum, Crama Girboiu , Șarbă și Plăvaie

* Colocviu la Roma, Casa de Vinuri Cotnari, Tămâioasă Românească

* Nedeea, Vinarte, Fetească Neagră, Negru de Drăgăşani, Novac

* Cuvee Boheme, Corcova Roy&Dâmboviceanu, Merlot și Cabernet Sauvignon

* Cuvee Charlotte, SERVE, blend of Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră și Merlot

* Domaine Ceptura Rouge, Davino, Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră și Merlot

* Grand Vin Cuvee, Alira, Cabernet Sauvignon, Fetească Neagră și Merlot

* Semerenie, Crama Oprișor, Shiraz, Pinot Noir și Dornfelder

 

Toate vinurile au fost apreciate, însă o remarcă cât de cât unanimă a fost faptul că vinurile românești au mult prea mult baric. Majoritatea specialiștilor îmi cereau vinuri care nu au stat “la lemn” pentru a putea simți tipicitatea soiului de strugure.

 

Proiectul ReVino a primit si el atenție, străinii arătându-și interesul pentru a vizita cramele din România, considerându-le “o noutate misterioasă”.

 

Îi mulțumim lui Ryan Opaz și echipei pentru găzduire și organizare și sperăm să ne revedem la cât mai multe ediții viitoare.

 

TEXT & FOTO: Alexandra Hash    

 

PROIECTELE NOASTRE

 

Bază de date a cramelor din România
 
A1
Salon de vinuri și turism viticol, a 7-a ediție
11-13 Mai 2024
 
Salon gastronomic, a 3-a ediție
5-6 Octombrie 2024

Abonați-vă la Newsletter