PARTENERI

RoVinHud

‹ INAPOI

 

Salonul ROVINHUD este un eveniment care dorește să promoveze vinul de bun gust, educația pentru un consum responsabil și responsabilitatea socială, oferind în primul rând calitate atât expozanților, cât și vizitatorilor.

 

 

Un salon de calitate pentru expozanți


În prima zi, Salonul va fi deschis exclusiv celor din domeniul HoReCa, pentru a le oferi un spațiu propice discuțiilor și afacerilor viitoare.

 

 

Un salon de calitate pentru vizitatori


Vizitatorii noștri se bucură de cele mai bune vinuri din țară și din regiune, care îndeobște nu se găsesc pe rafturile supermarketurilor.

Atât expozanții, cât și vizitatorii vor avea ocazia să învețe de la experți internaționali de top, având posibilitatea de a participa la cele 8 masterclass-uri organizate sâmbătă și duminică.

Masterclass-urile vor fi susținute în limba engleză și se va asigura traducerea simultană pentru participanți.

Iar pentru că vinul apropie oamenii și distruge bariere, și anul acesta tot profitul evenimentului va fi folosit pentru a sprijini tinerii cu dizabilități de la Asociația ”Ceva de Spus” în continuarea luptei lor pentru o societate accesibilă.

Vinul apropie oamenii, iar spiritual ROVINHUD dorește să aducă o schimbare pozitivă în viața persoanelor cu dizabilități.

În acest scop, evenimentul este organizat în întregime de către voluntari, iar invitații speciali ai evenimentului își susțin prezentările pro bono.

Participând la acest eveniment de bun gust veți avea parte de vinuri excelente și, în același timp, veți contribui la îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități.

 

 

CEVA DE SPUS


Asociația “Ceva de Spus” este un grup de autoreprezentanţi care luptă pentru îmbunătățirea calității vieții persoanelor cu dizabilități.

Organizaţia a pornit cu dorința de a crește gradul de conștientizare a problemelor cu care se confruntă o persoană cu dizabilităţi, oferind în acelaşi timp exemplul pozitiv al unor oameni care au reuşit să-şi depăşească limitele şi care acum duc o viaţă normală.

Autoreprezentanții vor să fie respectaţi pentru abilitățile lor şi nu compătimiţi pentru dizabilitatea cu care se confruntă, așa că vă invită cu drag să-i cunoașteți la Salon, ei numărându-se printre voluntarii care lucrează la bunul mers al evenimentului.

www.cevadespus.ro

 

 

Vinul apropie oameni și deschide drumuri accesibile ...


Prima ediție a Salonului de vinuri ROVINHUD, organizată în 2014 de voluntari cu participarea pro-bono a unuia din cei mai importanți Masters of Wine din lume, doamna Jancis Robinson, și-a atins scopul: achiziționarea microbuzului accesibil pentru tinerii cu dizabilități de la Asociația “Ceva de Spus”!

"Ne bucurăm tare mult că noul microbuz accesibil ne va ajuta să ne desfășurăm activitatea și să avem o mobilitate mai bună în oraș și nu numai. Vom munci în continuare ca să ne îndeplinim obiectivele, iar acest microbuz ne este de mare folos. Vrem să mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit și au contribuit la realizarea dorinței noastre." a declarat Raluca Popescu, co-președinte al Asociației Ceva de Spus.

Microbuzul este unicat în acest moment în Timișoara, prin dotările tehnice de care dispune: o rampă electrică ce se acționează doar dintr-o apăsare pe buton, posibilitatea de a transporta 4 cărucioare rulante odată și sistemul de fixare atât al acestor scaune cât și a persoanelor din ele.



 

http://www.salonul.net/expozanti.html