Macheta cadouri craciun

EVENIMENTE - NOUTATI

 

 

 

Explorarea zonelor viticole, degustările de vin, alături de alte activități culturale, recreative și gastronomice pot descrie o vacanță ideală. Aceasta este pe scurt ideea filmului Wines of Romania – Pure Experiences.

 

"Ideea unui film de tip documentar care în care să surprindem conexiunea dintre cramele din România, soiurile autohtone de struguri, locurile din proximitate și activitătile reacreative cu care ne întâmpină localnicii a venit din dorința de a le arăta turiștilor detalii despre experiențele pe care le pot trăi la noi în tară“, spune Alina Iancu, fondator CrameRomania.ro și ReVino.ro și inițiator al filmului documentar Wines of Romania – Pure Experiences.

 

România a devenit în ultimii ani o destinație turistică tot mai vizibilă, numărul străinilor dar și al localnicilor care aleg să exploreze țara este în creștere. Totuși, în continuare, potențialul este încă unul foarte mare și neexploatat în totalitate. Un motor de creștere pentru turism îl pot reprezenta chiar zonele viticole răspândite în toată țara. Deschiderea de care dau dovadă proprietarii de crame, dar și de pensiuni, vinurile din soiuri autohtone, reinterpretarea rețetelor și activitătilor tradiționale, toate ajutate de peisajele autentice atrag turiștii români și străini. Dar nu toți vizitatorii știu ce lucruri pot descoperi într-o vizită în România și cum câteva zile petrecute în natură, cu oameni interesanți pot să îți schimbe starea de spirit pentru o perioadă lungă de timp.

 

Wines of Romania-Pure Experiences este un film documentar de genul Travelogue care prezintă experiența unui englez naturalizat în România, Robert Marshall, aflat în vizită într-un weekend la o cramă din România și în împrejurimile acelor locuri. În primul episod se duce în locurile unde a luat viată Feteasca Regală.

 

“Filmul pe care l-am făcut pleacă de la ideea că turismul viticol înseamnă mai mult decât o simplă vizită la o cramă, unde degustam un vin și apoi plecăm. Înseamnă, de fapt, suma experiențelor pe care le poate avea cineva atunci când ajunge într-o anumită zonă: oameni, locuri, mâncăruri, tradiții, sau chiar noi prieteni. Cred că este foarte important să înțelegem și cum ne pot percepe alții, atunci când vrem să încurajăm turismul viticol. De aceea, am ales să spunem povestea locurilor cu ajutorul lui Robert Marshall, un englez pasionat de vinuri care și-a propus să înțeleagă mai bine esența culturii locale. Ca să aveți o idee despre cum s-au întâmplat lucrurile, imaginați-vă cum arată un englez spilcuit, cu batistă mereu la buzunarul de la piept, cosind iarba sau “ciorchind” paharele într-o șură veche”, spune Cătălin Cazacu, regizor BlackHat Production și inițiator al filmului documentar Wines of Romania – Pure Experiences.

 

Episodul pilot a fost filmat în vara acestui an și este o initiativă personală a Alinei Iancu împreună cu Cătălin Cazacu.

Filmul integral poate fi urmărit aici: https://www.youtube.com/watch?v=VxRcaIc-rUM

 

Wines of Romania documentary film

 

Trailer

 


 

Teaser

 

 

Un proiect ReVino.ro și Black Hat

 

Producer, Director: Catalin Cazacu

Associate Producer: Alina Iancu

Camera operators: Mihai Covrig, Andrei Lupu, Alexandru Matios

Sound: George Sbana

Editor: Tudor Gramescu

Sound Design: Teo Anton

 

PROIECTELE NOASTRE

 

Bază de date a cramelor din România
 
A1
Salon de vinuri și turism viticol, a 8-a ediție
10-12 Mai 2025
 
Salon gastronomic, a 3-a ediție
5-6 Octombrie 2024

Abonați-vă la Newsletter