Macheta cadouri craciun

1000 DE CHIPURI - PRAHOVA - MUNTENIA

‹ INAPOI
1000 de Chipuri - Prahova

1000 DE CHIPURI - PRAHOVA

Adresa: Str. Valea Bobului, nr. 20, Loc. Urlați, Jud. Prahova

Telefon: +40 723 516 428

Email: office@casa-colinelor.ro

Website: www.1000dechipuri.ro

Coordonate GPS: 45.002608, 26.240312

În căutarea fericirii:

 

Călătoria 1000 de Chipuri a început în 2007 la Fințești, în Dealu Mare unde am plantat primii butaşi de viţă de vie.

 

Într-o lume a vinului cu chateau-uri, domenii și nume celebre, noi suntem niște chipuri, pentru unii anonime. Pentru cei care ne cunosc suntem probabil niște inconștienți, care nu vor să producă milioane de sticle, ci bucurie pe chipul câtorva oameni.

 

Să cauți fericirea, sădind pământul, strivind bobul de strugure pentru a încerca apoi să faci cel mai bun vin, nu este pentru toată lumea.

 

Fiecare vin pe care l-am creat este o călătorie. Nu știu câte lucruri în viață pot să îți ofere această provocare, an de an. Pământul aici, la Fințești, în Dealu Mare, îți intră sub unghi, până în suflet. Trebuie însă, să ai răbdare căci nu există scurtături pentru a ajunge la lucrurile frumoase. 

 

Pentru cei dispuși să ia parte la această aventură, cei care înțeleg valoarea pasiunii, cei care își dau seama că fericirea este o stare care se cucerește, vor fi răsplătiți. 

În fiecare an încercăm să facem cele mai bune vinuri posibile, să surprindem unicitatea pământului, a vremii și a oamenilor.

 

Călătoria 1000 de Chipuri continuă în Urlați, la crama noastră, unde vă invităm să  degustați vinurile și să înnoptați. 

 

Cei înclinați către latura tehnică trebuie sa știe că:

  • Avem 64 de hectare, din care 48 de hectare cu struguri negri (Cabernet Sauvignon, Merlot, Pinot Noir, Shiraz, Cabernet Franc, Fetească Neagră) și 16 hectare cu struguri albi (Fetească Albă, Chardonnay, Riesling Italian, Sauvignon Blanc, Tămâioasă Românească) .
  • Producția de struguri la hectar diferă de la 3 tone  pentru plantația de Fetească Neagră, până la  8 tone pentru plantația de Riesling Italian.
  • Avem 20 de etichete de vin grupate în 3 colectii:  Sforile/Fințești, Via Mirabilis și 1000 de chipuri.
  • Toate vinurile noastre sunt produse în ediții scurte între 500 de sticle și maxim 10.000 pentru o etichetă și pot fi cumparate doar în magazinele specializate de vin și din restaurante.

 

Hotel Casa Colinelor

Situat la numai 70 de km. de București, în orașul Urlați, hotelul Casa Colinelor este popasul ideal pentru călătorii care explorează podgoriile din Dealu Mare și o destinație potrivită pentru un final de săptămână odihnitor.

Structura spațiilor de cazare ne permit să găzduim 50 de turiști în camere duble, apartamente și o suită, hotelul fiind dotat cu încălzire centrală, baie proprie, aer condiționat, TV și WIFI.

Micul dejun, prânzul și cina se pot servi într-un ambient călduros în interior sau pe terasa cu vedere la grădină însă pentru evenimente în aer liber, cortul de vară poate găzdui evenimente pentru 300 de invitați.

 

Restaurant

Meniul restaurantului nostru conține preparate specifice zonei, dar și brânzeturi fine care sunt complementare degustărilor de vinuri.

Pe lângă meniul a la carte la Casa Colinelor, clienții noștri se pot bucura de un proțap tradițional sau chiar de meniuri bufet care includ o gamă variată de produse preparate cu ingrediente locale.

 

Vizită la cramă, degustare de vinuri și cazare

 

Contact pentru cazare și degustări de vinuri

 

office@casa-colinelor.ro

 

+40 723516428

 

Degustările de vinuri se fac cu rezervare în prealabil și nu există număr minim sau maxim la grupuri.

   

Servicii gratuite: parcare auto, informații turistice, păstrarea de valori in seiful de la recepție, feon la recepție, distribuire corespondență și mesaje, acces la internet  WIFI. 

 

 

PROIECTELE NOASTRE

 

Bază de date a cramelor din România
 
A1
Salon de vinuri și turism viticol, a 8-a ediție
10-12 Mai 2025
 
Salon gastronomic, a 3-a ediție
5-6 Octombrie 2024

Abonați-vă la Newsletter