Politica de confidențialitate
Noi, Echipa Revino, respectăm dreptul la viață privată al clienților noștri și al oricăror persoane care vizitează site-ul www.revino.ro ori care ne contactează pe cale electronică. Atunci când interacționați cu noi, există posibilitatea să ne furnizați informații care să ne ajute să vă identificăm (spre exemplu, numele și prenumele, adresa de e-mail ori numărul de telefon).
De asemenea, anumite informații care ne ajută să vă identificăm sunt necesare pentru a fi în contact cu dumneavoastră, trimițându-vă newsletter-ul REVINO ori invitații la evenimente private pe care le organizăm sau care sunt organizate în colaborare cu noi.
Revino Romania SRL nu solicită și nu colectează în mod deliberat date cu caracter personal aparținând minorilor. În situația în care descoperim că au fost colectate, în mod accidental, date cu caracter personal de la un minor, vom șterge aceste date în cel mai scurt timp posibil. Revino Romania SRL va colecta date cu caracter personal aparținând minorilor doar atunci când există consimţământul expres acordat în acest sens de către părinți sau reprezentanții legali.
Această Politică de confidențialitate a fost întocmită cu respectarea dispozițiilor Regulamentului (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (denumit, în continuare, „GDPR”).
1. Care este temeiul legal al prelucrării datelor dumneavoastră?
Prelucrăm datele cu caracter personal care vă aparțin pe baza consimțământului dumneavoastră [art. 6 alin. (1) lit. (a) din GDPR].
În activitatea Revino Romania SRL, prelucrările de date având ca temei consimțământul persoanelor vizate pot fi diverse, în funcție de activitățile concrete desfășurate și scopurile urmărite. Prelucrarea datelor clienților persoane fizice, în scop de promovare (transmiterea newsletter-ului REVINO, precum și transmiterea de invitații ori oferte) se realizează pe baza consimțământului liber, specific, informat și lipsit de ambiguitate, obținut în mod legal de la clienți.
Vă puteți retrage oricând consimțământul pentru prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, fără a vă fi perceput vreun cost și fără a fi afectată calitatea serviciilor noastre de care veți beneficia în viitor. Vă puteți dezabona oricând, trimițându-ne un e-mail la adresa salut@revino.ro, cu subiectul „Dezabonare”.
2. De ce colectăm date cu caracter personal?
În cazul în care ne furnizați adresa dumneavoastră de e-mail (fie pentru că solicitați primirea comunicărilor și noutăților noastre, prin abonarea voluntară la newsletter, fie pentru că sunteți clientul societății noastre, sunteți în baza noastră de date ca urmare a unor corespondențe anterioare, adresa dvs. de e-mail a fost selectată dintr-o bază de date la care ați subscris ori adresa dvs. se regăsește pe site-urile publice), datele de contact pe care le oferiți vor putea fi utilizate pentru a vă trimite newsletter-uri și e-mail-uri informative, totul pentru a vă crea o experiență de consum favorabilă.
Putem folosi, de asemenea, adresa dumneavoastră de e-mail pentru a vă trimite comunicări referitoare la evenimentele pe care le organizăm ori care sunt organizare în colaborare cu noi (de exemplu, târguri ori degustări de vinuri), precum și anumite servicii legate de activitatea noastră (de exemplu, anunțuri despre update-uri la Politica noastră de confidențialitate, întreruperi sau modificări ale serviciile noastre on-line, politici de suport tehnic sau alte modificări conexe).
3. Care sunt drepturile de care beneficiați?
În conformitate cu dispozițiile GDPR, beneficiați de următoarele drepturi:
a) Dreptul de acces, adică de a obține din partea Revino Romania SRL o confirmare că se prelucrează sau nu date cu caracter personal care vă aparțin și, în caz afirmativ, acces la datele respective și la următoarele informații:
· scopurile prelucrării;
· categoriile de date cu caracter personal vizate;
· destinatarii sau categoriile de destinatari cărora datele cu caracter personal le-au fost sau urmează să le fie divulgate;
· acolo unde este posibil, perioada pentru care se preconizează că vor fi stocate datele cu caracter personal sau, dacă acest lucru nu este posibil, criteriile utilizate pentru a stabili această perioadă;
· existența dreptului de a solicita Revino Romania SRL rectificarea sau ștergerea datelor cu caracter personal ori restricționarea prelucrării datelor cu caracter personal referitoare la persoana vizată sau a dreptului de a se opune prelucrării;
· existența dreptului de a depune o plângere în fața autorității competente;
· în cazul în care datele cu caracter personal nu sunt colectate direct de la persoana vizată, orice informații disponibile privind sursa acestora.
b) Dreptul la rectificare, adică dreptul de a obține de la Revino Romania SRL, fără întârzieri nejustificate, rectificarea datelor cu caracter personal inexacte care vă aparțin.
c) Dreptul la ștergerea datelor („dreptul de a fi uitat”), adică dreptul de a obține din partea Revino Romania SRL ștergerea datelor cu caracter personal care vă aparțin, fără întârzieri nejustificate, în cazul în care există unul dintre următoarele motive:
· datele cu caracter personal nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate sau prelucrate;
· dumneavoastră vă retrageți consimțământul pe baza căruia are loc prelucrarea, în conformitate cu art. 6 alin. (1) lit. a) sau cu art. 9 alin. (2) lit. a) din GDPR, și nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrare;
· vă opuneți prelucrării în temeiul art. 21 alin. (1) din GDPR și nu există motive legitime care să prevaleze în ceea ce privește prelucrarea;
· vă opuneți prelucrării în temeiul art. 21 alin. (2) GDPR;
· datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal;
· datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligații legale ce revine Revino Romania SRL în temeiul dreptului Uniunii Europene sau al dreptului român.
d) Dreptul la restricționarea prelucrării, atunci când:
· dumneavoastră contestați exactitatea datelor, pentru perioada în care Revino Romania SRL verifică exactitatea datelor;
· prelucrarea este ilegală, iar dumneavoastră vă opuneți ștergerii datelor cu caracter personal, solicitând în schimb restricționarea utilizării lor;
· Revino Romania SRL nu mai are nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării, dar dumneavoastră le solicitați pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanță;
· dumneavoastră v-ați opus prelucrării în conformitate cu art. 21 alin. (1) GDPR, pentru intervalul de timp în care se verifică dacă drepturile legitime ale operatorului prevalează asupra celor ale persoanei vizate;
e) Dreptul la portabilitatea datelor, adică dreptul de a primi datele cu caracter personal care vă privesc și pe care ni le-ați furnizat într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat și dreptul de a transmite aceste date altui operator, fără obstacole din partea noastră, în cazul în care prelucrarea se bazează pe consimțământ în temeiul art. 6 alin. (1) lit. a) sau al art. 9 alin. (2) lit. a) GDPR sau pe un contract în temeiul art. 6 alin. (1) lit. b) GDPR și prelucrarea este efectuată prin mijloace automate.
f) Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri, care ar produce efecte juridice în privința dumneavoastră sau care v-ar afecta în mod similar într-o măsură semnificativă.
Pentru exercitarea efectivă a acestor drepturi, vă puteți adresa cu o cerere scrisă, datată și semnată, la adresa de e-mail salut@revino.ro.
g) De asemenea, vă este recunoscut dreptul de a vă adresa justiției.
4. Ce tehnologii utilizăm pentru colectarea și stocarea datelor dumneavoastră?
Site-ul www.revino.ro.ro nu utilizează tehnologii și module de tip „cookie”, fișiere server log (nu monitorizează adresele IP sau activitatea de pe serverele dumneavoastră) și nu plasează automat informații pe calculatorul dumneavoastră (nu plasează Pixel Tags – „taguri pixel”, „GIF-uri transparente” sau alte asemenea tehnologii).
Datele dumneavoastră sunt stocate în bazele noastre de date în format fizic și electronic, la care au acces doar persoanele expres autorizate, fiind adoptate măsuri tehnice și organizaționale adecvate pentru a asigura securitatea datelor.
5. Cum asigurăm confidențialitatea și securitatea datelor cu caracter personal?
Revino Romania SRL ia toate măsurile organizatorice și tehnice necesare pentru a proteja confidențialitatea și securitatea datelor dumneavoastră cu caracter personal pe care le colectăm. De aceea, stocăm informațiile dumneavoastră personale în medii de operare sigure, care nu sunt disponibile pentru public și care sunt accesibile numai angajaților sau contractorilor autorizați Revino Romania SRL. Aceștia au fost informați și instruiți, în prealabil, pentru a asigura datelor dumneavoastră un nivel de protecție adecvat, cu respectarea cerințelor privind confidențialitatea și securitatea datelor, astfel cum sunt impuse de lege.
6. Transferul datelor cu caracter personal
Revino Romania SRL nu va divulga niciodată datele dumneavoastră cu caracter personal unei societăți comerciale sau organizații terțe care intenționează să le folosească în scopuri de marketing direct, cu excepția situației în care vă dați consimțământul expres și prealabil în acest sens.
Din rațiuni strict tehnice, datele dumneavoastră ar putea fi divulgate anumitor colaboratori externi care își desfășoară activitatea în domeniul IT&C (spre exemplu, unui provider de soluții software pentru găzduirea website-ului www.revino.ro ori pentru transmiterea newsletter-ului REVINO). În aceste cazuri, ne vom asigura că partenerii noștri respectă securitatea și confidențialitatea datelor dumneavoastră.
Am mai putea dezvălui informațiile dumneavoastră personale în cazul în care suntem obligați prin lege (spre exemplu, dacă primim o solicitare de la o autoritate abilitată de lege). De asemenea, am putea divulga datele dumneavoastră în cazul in care o astfel de acţiune este în mod rezonabil necesară pentru a ne conforma procedurilor legale, pentru a răspunde oricăror solicitări și pretenții sau pentru a proteja siguranța sau drepturile clienților și angajaților noștri.
Revino Romania SRL nu transferă datele cu caracter personal ale persoanelor vizate în afara Spațiului Economic European.
Cum ne puteți contacta?
Dacă aveți nevoie de informații suplimentare privind modul în care prelucrăm date cu caracter personal și modul în care gestionăm confidențialitatea acestora, vă rugăm să ne contactați oricând la adresa de e-mail salut@revino.ro, la numărul de telefon +40 743 862 874.
Utilizarea materialelor de pe site-ul www.revino.ro se reduce la propria răspundere a utilizatorului. Utilizatorul este de acord că va aplica rezonabil sau cu sfaturi de la profesionişti, informaţii de pe site-ul www.revino.ro şi că orice rezultat obţinut ca urmare a activităţilor de utilizare a www.revino.ro şi a serviciilor sale se va face pe responsabilitatea proprie a utilizatorului.
Utilizatorii de Internet sunt liberi sa foloseasca site-ul www.revino.ro, fiind interzisă orice formă de abuz, orice tip de hacking sau orice alte activităţi ilegale cum ar fi: accesul la părţi neautorizate ale site-ului, folosirea chestionarului nostru online cu alte intenţii, cu excepţia celor indicate, schimbarea violentă a conţinutului, abordare violentă la părţile neautorizate ale site-ului etc.
Conceperea materialelor pe site-ul www.revino.ro a urmarit ca informaţiile să fie utile, eficiente şi folositoare pentru utilizatori.
Informaţiile despre crame, restaurante, hoteluri, magazine specializate de pe pagina www.revino.ro sunt comunicate de acestea, având acordul de a le publica.
În cazul în care utilizatorul va observa incorectitudini în unele afirmaţii, el este invitat să ni le semnaleze direct prin e-mail la salut@revino.ro.
Încurajăm linkarea către pagina şi documentele noastre.
Vă putem da permisiunea pentru a publica în parte sau întregime informaţii pe site-ul dumneavoastra sau pe alte pagini de social media. În acest sens, vă rugăm sa ne contactaţi pe salut@revino.ro.
Prețurile serviciilor oferite de crame, hoteluri și magazinele specializate, comunicate pe site-ul www.revino.ro sunt aproximative și pot fi modificate ulterior de către aceștia.
Protecția drepturilor de autor
Fotografiile de pe site-ul www.revino.ro sunt protejate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor.
Brand-urile care sunt menţionate pe site-ul www.revino.ro sunt protejate de companiile respective.
Ultima actualizare: mai 2018