AVINCIS este simbolul renaşterii vinurilor româneşti, sub semnul tradiţiei şi modernităţii.
Această aventură a început prin descoperirea unei pasiuni în anul 2007, când strănepoata lor, Cristiana, alături de soţul său, Valeriu Stoica și de fiica acestora, Andreea Micu, s-au reîntors pe domeniul de familie și au avut revelaţia miracolului viei, al vinurilor și al tradiţiilor locului.
S-au pus astfel bazele proiectului de a da o nouă viaţă domeniului familial, de a restitui farmecul de odinioară al podgoriei de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi de a crea un loc special pentru iubitorii de frumos şi de vin bun.
Activitatea oenologica a cramei, sub toate aspectele acesteia, este coordonata de un consiliu oenologic format din consultanți: GIOTTO Consulting SRL – Italia; reprezentantul proprietarilor și enologul cramei.
Vinurile cramei AVINCIS sunt disponibile în restaurante și în magazine specializate de vinuri (gama AVINCIS), dar și în magazinele marilor reţele de retail din Bucureşti şi din ţară (gama VILA DOBRUŞA).
Această vie cu 50 ha plantate (din care 43 ha pe rod), ocupă practic tot dealul, precum şi coastele sale care coboară în pantă dulce spre văi.
Din vechile soiuri, se cultivă astăzi Tămâioasă Românească, Negru de Drăgăşani şi Crâmpoşie Selecţionată, dar pe lângă acestea, altele, de origine străină, mai numeroase, au fost de asemenea introduse în podgoria Drăgăşani. Astfel, soiuri precum Sauvignon Blanc, Pinot Noir, Cabernet Sauvignon sau Muscat Ottonel, s-au adaptat foarte bine la condiţiile climatice şi de sol.
Crama AVINCIS de pe Domeniul Vila Dobruşa – vă oferă o experienţă unică: veniţi să descoperiţi vinurile şi istoria sa petrecând clipe de neuitat! Cu o capacitate de cazare de 26 de persoane în regim double sau 13 persoane în regim single, AVINCIS pune la dispoziţia vizitatorilor săi 9 camere moderne complet echipate şi 3 apartamente plasate deasupra cramei cu o vedere impresionantă asupra domeniului şi viei.
Oaspetii pot vizita "Ferma dintre Vii", situată în mijlocul viilor, la numai 30 de minute de mers pe jos de domeniul VILA DOBRUSA sau pot face o plimbare in parcul "Poiana Apostolilor" unde pot contempla geometria originală a parcului, spectacolul cerului și culorile pădurii și viei înconjurătoare în toate anotimpurile.
Crama AVINCIS este localizată în judeţul Vâlcea, pe dealurile Drăgăşanilor (centrul Drăgăşani este la 6 Km distanţă de cramă), la aproximativ 200 km de Bucureşti (drumul durează 2 ½).
Vizite - Degustări - Cazare
Tur cramă, domeniu viticol, degustare 3 vinuri la alegere dintre cele disponibile și snacks-uri
110.0 lei /  (22.0 euro)
|
Tur cramă, domeniu viticol, degustare 5 vinuri la alegere dintre cele disponibile și snacks-uri
130.0 lei /  (26.0 euro)
|
Cameră dublă cu pat matrimonial, baie şi terasă comună cu vedere către vie şi râul Olt, mic dejun inclus
630.0 lei /  (126.0 euro)
|
Apartament cu pat matrimonial, baie, bucătărie, living-room şi terasă
980.0 lei /  (190.0 euro)
|
Pat suplimentar pentru copii între 5 – 13 ani
120.0 lei /  (24.0 euro)
|
Contact degustări de vin și cazare la cramă: +40 722 332 867, +40 751 199 416
E-mail: crama.avincis@avincis.ro; avincis.vinuri@avincis.ro
Program:
Pentru grupuri organizate: Luni – Sâmbătă (9.00 – 18.00).
Rezervare în avans cu cel puţin o săptămână înainte.
Degustare: grup de minim 5 persoane.
Pentru cazare nu există un număr minim de persoane.
Tarifele au caracter orientativ, nu toate spaţiile de cazare au aceleaşi tarife.
Teren de tenis, baschet, fotbal. Două terase mari. Loc de parcare. Wifi. Piscină în aer liber.
Plata cash, card sau prin transfer bancar.
Preţurile includ TVA.
Prețurile serviciilor oferite de cramă, comunicate pe site-ul www.revino.ro sunt aproximative și pot fi modificate ulterior de către aceasta.