OAMENI

Darius Pripon, Chief  Winemaker la Crama Jelna: Nădăjduim să fie o întoarcere la valori și consum local

‹ INAPOI

 

Pripon Darius

 

Turismul viticol este unul din segmentele care completează industria viti-vinicolă, aducând iubitorii de vinuri aproape de locul și de oamenii care îl produc. România are din ce în ce mai multe crame care își deschid porțile pentru turiști, iar unele au investit și în spații de cazare pentru a oferi pasionaților o experiență completă.

 

Darius Pripon, Chief Winemaker la Crama Jelna, ne povestește cum i-a prins criza cauzată de pandemie și speră la o întoarcere la valori și consum local.

 

Care este impactul în vânzări generat de această criză? De când s-a făcut simțit?

 

Avem o scădere a vânzărilor de 90% de la începutul lunii martie.

 

Care este, în acest moment, situația în ceea ce privește angajațîi, inclusiv cei de la cramă şi ce soluțîi au fost aplicate?

 

Pe toate segmentele cramei, oamenii au fost păstrați și s-a optimizat, după caz, programul și modul de lucru. Echipa este de la începuturile proiectului aici și plănuim să ne sudăm tot mai bine împreună.

 

Care credeți că vor fi efectele pe termen mediu și lung asupra industriei vinului?

 

Greu de spus. Nădăjduim să fie o întoarcere la valori și consum local. Singurul lucru de care ne temem este felul în care marii jucători vor acționa sub presiunea enormă la care îi vor supune stocurile existente și cele ce vor veni.

 

Aveați exporturi în această perioadă? Ce decizii ați luat?

 

La nivel minim, cel mai scăzut de până acuma. Undeva la 10% din producția anului trecut era programată pentru un export pe final de martie, însă nu s-a mai concretizat.

 

Ce noutăți aveți în acest moment?

 

Singură noutate notabilă și valoroasă, este timpul, timpul pentru noi înșine, pentru oamenii apropiați și pentru o viguroasă creativitate J.

 

Turismul viticol este de asemenea afectat, când și cum vedeți interacțiunea cu iubitorii de vinuri?

 

Noi urma să deschidem pensiunea oeno-turistică la începutul acestei luni, aveam chiar și rezervări, însă evident că lucrurile pe această parte stagnează momentan. Am investit în jur de 350.000 euro în această pensiune în ultimul an, am plantat și 62 de hectare de pădure, am pregătit un lac de pescuit și de relaxare cu un partener, totul pentru ideea de a avea un ecosistem al nostru, un ecosistem sustenabil, primitor, transilvănean.

 

în ce proporție ajută vânzările în online?

 

Greu de cuantificat acest lucru, noi nu vindem online direct, ci lucrăm îndeaproape cu terțe magazine online. Cu toții au avut sau și-au făcut stocuri. Noi nu am mai primit comenzi de la începutul stării de urgență. Partea noastră de a ajunge și de a aduce informație de calitate consumatorilor noștri am executat-o foarte bine spun eu și urmărim să o facem în continuare.

 

Ce mesaj le transmiteți consumatorilor în această perioadă?

 

Le urăm Sărbători Fericite! Le dorim nădejdea, puterea și liniștea necesară pentru a traversa cu bine această perioadă.

 

Află mai multe informații despre crama Jelna aici.

 

Alina Iancu

16.04.2020

 

jelna vin

 

PROIECTELE NOASTRE

 

Bază de date a cramelor din România
 
A1
Salon de vinuri și turism viticol, a 7-a ediție
11-13 Mai 2024
 
Salon gastronomic, a 3-a ediție
5-6 Octombrie 2024

Abonați-vă la Newsletter