OAMENI

Ziua de 1 mai, pentru iubitorii vinului, este deja un sinonim cu petrecerea de la Crama Stirbey. Ziua de naştere a Prinţesei Maria Stirbey, ultimul proprietar al domeniului încă dinainte de 1949, este în fiecare an motiv de sărbătoare în zona Drăgăşani-ului. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când au scos pe piaţă primul vin îmbuteliat, după reîmproprietărire. Însă nu despre asta vreau să vă povestesc, ci despre baronii Ileana şi Jakob Kripp. Un cuplu fermecător, cu o poveste ruptă din cărţile de istorie.

Începutul sună cam aşa: Ileana, nepoata prinţesei Maria Stirbey, o frumoasă tânară de viţă nobilă şi Jakob Kripp, un baron şarmant din Tirol, Austria, se întalnesc întâmplator.

Încep cu întrebarea de bază pentru orice cuplu. Cum v-aţi cunoscut?

Ileana Kripp: (zâmbeşte) Ne-am cunoscut in vie.

Jakob Kripp: În via unei crame din Germania, valea Rinului. Soţul surorii mele producea vin. Acolo, în vie, am vazut-o pentru prima oară.

Ce faceaţi acolo?

Ileana K: Aveam casa în care locuiam în apropierea viei. Nu aveam nimic de-a face cu vinul, doar mai mergeam la cules. Pe atunci lucram la o bancă. Aşa ne-am întalnit, dar ne descoperim reciproc în fiecare zi, toată viaţa. Suntem într-o descoperire permanentă.

Ce a urmat?

Jakob K: Ne-am căsătorit în 1997 şi voiam neapărat să văd de unde vine Ileana. Îmi vorbea foarte frumos de România, însă nu-şi mai văzuse ţara de foarte mult timp.

Ileana K: Am revenit în România după 28 de ani. Aveam un dor de ţară dureros de mare. Deşi retrăiam copilaria, îmi era puţin frică de contact şi de ce s-ar putea întampla. La graniţa am început să plâng ca un copil.

Ce v-a mişcat cel mai mult?

Ileana K: Plângeam cu lacrimi de tristeţe pentru că vedeam ce e în jur şi cu lacrimi de fericire pentru că mă bucuram nespus să fiu acolo.

N.a. În 1947, familile ce aveau legături strânse cu familia Regală au fost date afară din palatul Stirbey. Regele Mihai a plecat la nunta actualei Regine a Angliei, în timpul acesta membrii familiilor de rang au fost închisi sau aruncaţi în strada. Comuniştii sperau că Regele să nu se mai întoarcă, însă spre surprinderea lor, a revenit în ţară şi a avut parte de acelaşi tratament umilitor, cu confiscarea proprietaţilor.

Ileana, copil politic, născuta în într-o familie de rang, cu strabunicul Stirbey, străbunica Bibescu, bunicul Costinescu din partea tatălui şi bunicul Brătianu din partea mamei, a trebuit să fugă din ţară când avea doar 15 ani. Celebrul Henri Coandă, prieten apropiat cu bunicul Ileanei, locuia la Paris, însă îi era cerut să se întoarcă în ţară. Fiind bolnav de cancer în stadiu terminal, omul de stiinţa a anunţat că va reveni, însa cu o condiţie: ca oamenii trecuţi pe lista lui sa poată în schimb părăsi România. Ileana şi tatăl ei erau pe acea listă, însa tatălui i-au confiscat paşaportul la plecare. După lungi negocieri, Margareta, soţia lui Henri, o anunţa pe Ileana că au reuşit să scoată din ţară 54 de oameni, iar tatăl ei a fost al 54-lea, deci aveau să se reunească în curând.

Cum aţi regăsit locul natal?

Jakob K: Ea voia neapărat să meargă acasă la Sinaia, însa, odată ajunşi acolo, a cuprins-o frica.

Frica de ce?

Ileana K: De necunoscut. Frica de ce e în amintire şi în realitate. Ca ar putea să nu mai corespundă, să nu fie acelaşi lucru.

Jakob K: A vrut să plecăm, însă am insistat să rămânem peste noapte, ştiam ca totul va fi bine în cele din urmă.

Cum a fost a doua zi?

Ileana K: A fost o zi însorită, frumoasă şi puteam admira oraşul Sinaia în toată splendoarea lui. Ne-am întâlnit cu laptăreasa în drum [i se umezesc ochii]. Trecuseră 28 de ani, ea era neschimbată. Toţi oamenii erau de fapt neschimbaţi. Era ca şi cum nu aş fi plecat niciodată. Brusc, distanţa şi diferenţa de timp a devenit nulă, iar oamenii îmi erau la fel de dragi şi de familiari.

Când a aparut decizia să ramaneţi în ţară?

Jakob K: Odată ce ne-am acomodat mai bine, eu, jurist fiind, am insistat să o ajut pe Ileana să recupereze o parte din moştenirea confiscată. În 1999 am ajuns la Drăgăşani cu o masină Lada, care avea pâna la vreo 15 km. M-am îndragostit atât de tare de locul acesta încat am spus că dacă nu ni-l restituie, îl cumpăram. Surprinzator, cei de la IAS s-au bucurat să ne vadă. De ce? Pentru ca viile nu aşteaptă. Chiar li s-a spus să caute foştii proprietari. Oamenii au fost foarte corecţi, au îngrijit viile până la restituire, aşadar am avut norocul să începem cu vii în stare foarte bună.

Când a fost prima producţie la Crama Stirbey?

Jakob K: În septembrie 2003 am cules primii struguri. Oliver nu era în ţară, dar l-am sunat să vină pentru că aveam impresia ca strugurii erau numai buni de cules. Mi-a spus că e imposibil, dar s-a întors oricum. Cand i-a vazut a zis ca trebuie sa înceapa vinificarea a doua zi, era impresionat pentru a nu ştiu câta oară de potenţialul zonei.

Ileana K: Primul vin a ieşit pe piaţă în 2004. Matuşa mea, Safta Rosetti, din mama Stirbey, împlinea 90 de ani. Matuşa era fata surorii mai mici al lui Barbu Stirbey, ultima stranepoată a domnitorului. Cu ea am băut primul vin îmbuteliat, crâmpoşie selecţionată, Prince Stirbey.

Cum l-aţi cunoscut pe actualul vinificator, Oliver Bauer?

Ileana K: [râde] La o bere.

Jakob K: Fratele meu era în domeniul vinului, iar, la un moment dat, a primit un CV interesant de la un tânăr vinificator. Ne-am întalnit cu el într-un pub, la o bere si am rezonat destul de rapid. Câteva luni mai tarziu, s-a mutat la Stirbey.

Ce v-a convins cel mai mult la Oliver?

Jakob K: Pe lângă evidentul lui talent în cramă, cel mai mult mi-au placut pasiunea şi încantarea lui pentru proiectul nostru.

În ce stadiu era crama când aţi preluat-o?

Jakob K: Deşi viile erau pe rod, crama nu mai fusese folosită de foarte mult timp. Clădirea are aproximativ 100 de ani, iar când ne-am reîntors era în paragină.

Ileana K: Aici însă, am gasit harţi şi documente care dovedesc că terenul aparţine familiei de peste 300 de ani. Cam toate familile nobile aveau un petec de vie în zona asta. Vinul, într-adevar, are ceva nobil.

Împreuna aţi reuşit să creaţi unul dintre cele mai de renume branduri de vin premium din România, Prince Stirbey. Ce a însemnat pentru voi tot acest drum?

Ileana K: În discursul tradiţional de 1 Mai, Jakob a spus că au trecut 10 zile în loc de 10 ani de la primul vin îmbuteliat. Asta pentru că asa pare – că a trecut foarte puţin timp. Acum 10 ani nu ştiam la ce ne înhamam, dar s-au întamplat atât de multe de atunci, încat ne bucuram de fiecare clipă la Drăgăşani. Astazi, nu pot să spun că s-au liniştit apele. Descoperim lucruri şi probleme noi în fiecare zi. Dar asta nu e rău, ne ţine în mişcare.

Cum aţi descrie crama acum, pentru consumatori?

Ileana K: Am fost printre primii producători de vin care au deschis uşile consumatorilor şi vizitatorilor. Crama Stirbey e un loc mereu plin de oameni fericiţi, care se simt ca acasă şi care pleacă cu tragere de inimă. Mai, mai că ar mai ramâne la un pahar de vin.

Să înţelegem că turismul viticol chiar funcţionează.

Ileana K: Împreună cu ceilalti, aproximativ zece, producători din zonă, putem oferi un pachet turistic atractiv şi interesant. De la zero la câteva mii de turisti în zona, e ceva. În viitor sper să se dezvolte zona cât mai mult şi cât mai autentic.

Jakob K: Cred în continuare că ne inspirăm unii pe alţii. Şi ne bucură că prientenii noştri straini sunt uimiţi de vinurile românesti.

Baroneasa Ileana Kripp, chestionar de bază:

Soiul de struguri roşii: Cabernet Sauvignon – îmi place pentru că e jucauş în vinificare.

Soiul de struguri albi: Tămâioasă Românească – eleganţa lui mă fascinează.

Zona preferată în lume: Ador marea, dar cel mai mult în lume îmi place Toscana.

Ţara viticolă: Italia, Toscana.

Cuvinte cheie: echilibru şi caracter.

Industria vinului din România este... înca prea industrială.

Vinul românesc este... pe cale de a-şi arăta mai cu adevărat caracterul.

Baronul Jakob Kripp, chestionar de bază:

Soiul de struguri roşii: Pinot Noir – este soiul care se potriveşte cel mai bine cu caracterul meu.

Soiul de struguri albi: Fetească Regală – mi se pare că e ceva unic.

Zona preferată în lume: Munţii Tirolului, îmi place linistea de acolo.

Ţara viticolă: Italia, Piemont – Barolo.

Cuvinte cheie: naturaleţe, echilibru şi eleganţă.

Industria vinului din Romania este... inca la inceput. Este o pondere prea mare pentru producatorii mari, lipsesc cramele de familie.

Vinul românesc este... de o varietate fascinantă.

O ultimă întrebare mai am pentru doamna Ileana, cum v-a cucerit?

Ileana K: [se uită lung la el şi zambeşte] Mă cucereşte în fiecare zi, dar nu ştiu cum. Mă trezesc gata cucerită.

Baronul o soarbe din priviri şi încearcă sa-şi ascundă un gest de afecţiune pe care, probabil, l-ar fi facut dacă nu eram noi acolo. A urmat o scurtă tăcere care apoi a fost bruiată de clinchetul paharelor.

Prince Stirbey, cu o poveste şi o semnificaţie aparte, reflectă perfect vinul care-i poartă numele. Baronii Kripp, împreună cu o echipa extraordinară de oameni, în frunte cu Raluca şi Oliver Bauer, au reuşit să inspire producători şi crame din toata ţara, dar mai ales pe oamenii care le-au degustat vinurile. Pe noi ne inspira, în continuare, în fiecare zi.