Say Cheese: În consumul de brânză, preferințele se diversifică - Rezultatele Studiului Revino 2023
Revino Romania, promotor al produselor locale, a realizat recent un studiu online extins privind consumul și consumatorul de brânză din România. Studiul aduce în prim-plan preferințele actuale ale românilor, preponderant din București șI Ilfov, cu studii universitare și master, preponderant din mediul privat, fiind vizibile tendințe notabile față de opțiunile din anul 2020, când a fost realizată prima ediție a acestei cercetări. Proiectul este unul ambițios, având drept scop principal acela de a face cunoscută diversitatea brânzeturilor realizate la noi în țară. Un alt țel îl reprezintă acela de a scoate în evidență producătorii artizani locali cu mare potențial, pentru a-i aduce în fața consumatorilor care astfel descoperă brânzeturi maturate de calitate.
Studiul realizat de către Revino Romania în perioada august – septembrie 2023, pe un eșantion de 2.400 de persoane, relevă faptul că telemeaua ramâne lider în preferințele consumatorilor, însă brânzeturile de tip Parmezan, Grana și Gouda (cele cu pasta tare) au crescut considerabil în preferințele zilnice de consum. Tot aici putem menționa și afinitatea pentru mozzarella și buratta, specialități care au devenit parte din consumul frecvent. Un alt lucru important de menționat este că există un interes mai mare pentru brânza maturată cu pastă tare (menționată anterior), comparându-se cu consumul de cașcaval.
„De mai bine de patru ani descoperim și vizităm producătorii mici și mijlocii, ale căror produse sunt dezvăluite și degustate de către un public tot mai larg. Pentru a înțelege mai bine piața și pentru a descoperi particularitățile comportamentului de consum, am organizat cel de-al doilea studiu online al Revino Romania, vrând să identificăm preferințele românilor. Astfel, venim în sprijinul tuturor părților implicate cu detalii despre momentul actual al pieței, dar și despre tendințe. Acest studiu ne ajută și pe noi, deoarece una dintre direcțiile noastre de dezvoltare o reprezintă participarea activă la educarea consumatorului român”, spune Alina Iancu, Managing Partner Revino Romania.
Studiul a mai relevat, printre altele, că cel mai des brânzeturile sunt achiziționate din supermarketuri, pentru ca opțiunea secundă să fie pietele-agroalimentare, în timp ce pe locul trei se află magazinele producătorilor, urmate de băcanii. Mai mult, studiul evidențiază o schimbare majoră în frecvența consumului de brânză: în 2023, consumul de brânzeturi se regăsește în dieta zilnică a 51% din români.
Cei mai importanți factori decizionali atunci când cumpărătorii aleg brânzeturile sunt tipul de brânză, tipul de lapte, producătorul și perioada de maturare, alături de momentul de consum.
Cercetarea realizată de Revino Romania își propune și să aducă în atenția publicului larg valoarea și diversitatea produselor locale și artizanale. Prin intermediul acestui studiu, Revino dorește să contribuie la creșterea vizibilității producătorilor locali și să încurajeze consumul responsabil și conștient. Există interes și pentru evenimentele dedicate brânzeturilor, iar 60% din respondenți iși doresc să participe la acestea.
În ceea ce privește prețul pe care sunt dispuși să îl plătească românii, aproape jumatate dintre respondenți aleg plaja 40- 59 lei pe kilogramul de brânzeturi, în timp ce 25% dintre ei spun că ar plăti între 60 și 99 lei.
În 2023, cele mai recognoscibile și alese branduri de brânzeturi sunt Hochland, Napolact și Delaco, iar topul continuă cu Covalact, Lactate Solomonescu, Olympus, Five Continents, Artesana, Lactate Torokoi și Laptaria cu Caimac. Au fost des menționate, de asemenea, și branduri de brânzeturi precum Telemeaua de Sibiu, Telemeaua de Ibănești, Brânza de Horezu și Năsal, dar și producători care se evidențiază prin brânzeturile maturate precum Karpaten Milk, Manufactura de Brânză, La Colline sau Arkase.
„Ne-a surprins plăcut nominalizarea multor producători care fac brânzeturi maturate, unul dintre interesele noastre în acest moment. Aceștia încep să fie vizibili din ce în ce mai des în băcănii și punctual în anumite supermarketuri”, continuă Alina Iancu.
Informații relevante despre studiu:
· Esantion reprezentativ: 2.400 persoane
· Vârsta preponderentă a respondenților: peste 55 ani, ei fiind urmați ca număr de cei cu vârsta între 35 și 44 ani
· Nivel de studii: preponderent cu studii universitare și master
· Zona geografică: 63% dintre respondenti sunt din Bucuresti si Ilfov, urmați de persoane din Transilvania (13%) și Muntenia (7,2%).
Studiul a fost efectuat online, în perioada 29 august-28 septembrie, pe platforma MailChimp.